Protecția ignifugă pasivă și activă: obținerea echilibrului

În caz de incendiu, o bună proiectare și întreținere a clădirii este esențială pentru a contribui la evacuarea în condiții de siguranță a ocupanților, pentru a minimiza răspândirea incendiului și pentru a oferi condiții de siguranță acceptabile pentru echipele de salvare. Timpul este esențial: cele mai bune soluții de protecție ignifugă iau în considerare proiectarea specifică a fiecărei clădiri în parte și modul în care este aceasta utilizată de către ocupanți, combinând atât măsuri active, cât și pasive într-o abordare holistică.

Provocarea este de a controla un incendiu după ce acesta a ajuns în faza sa maximă – un punct cunoscut drept „flashover”. Scopul în orice clădire trebuie să fie acela de a limita incendiul cât mai mult timp pentru a permite evacuarea persoanelor și funcționarea în condiții de siguranță a echipelor de salvare.

Acest lucru poate fi realizat prin combinarea unei serii de măsuri pe care le numim protecție pasivă și protecție activă.

Măsurile de protecție activă, cum ar fi alarmele de incendiu, sprinklerele, stingătoarele de incendiu, sistemele de hidranți și cele de evacuare a fumului pot contribui la limitarea incendiului, protejarea proprietății și a vieții. Aceste sisteme necesită automatizare pentru a funcționa eficient, astfel încât atunci când se detectează focul și fumul într-o incintă, o alarmă de incendiu/fum îi va avertiza pe cei care sunt în interiorul clădirii. Sistemele de sprinklere și stingătoarele de incendiu pot contribui la încetinirea întinderii incendiului până când pot interveni pompierii. Sistemele de evacuare a fumului, cum ar fi trapele de pe acoperiș sau evacuarea mecanică a fumului prin ventilatoare și canale de fum, pot prelungi timpul până la flashover sau pot preveni complet apariția lui. Ele asigură, totodată, un nivel tolerabil de fum pentru evacuare.

Protecția pasivă împotriva incendiilor este un grup de sisteme care compartimentează o clădire prin pereți și pardoseli anti-incendiu și prin protecție structurală, împiedicând extinderea rapidă a incendiului și protejând o structură a clădirii cât mai mult timp posibil pentru a oferi timp pentru evadarea ocupanților.

În cele din urmă, sistemele active nu pot funcționa fără materiale de siguranță pasivă împotriva incendiilor iar cele două abordări trebuie să funcționeze în tandem – un sistem de sprinklere nu poate stinge un incendiu în clădire dacă plafonul de care este atașat s-a prăbușit.

Principiile protecției pasive împotriva incendiilor

Compartimentarea necesită pereți, plafoane și elemente structurale care să aibă caracteristici testate de rezistență la foc. Este vital ca aceste elemente de compartimentare să asigure performanțele necesare în situații reale, nu doar în configurațiile mai simple ale încercărilor la foc. De exemplu, colțurile, conexiunile cu alți pereți sau plafoane, elementele de suspensie și agățare, metodele de fixare și îmbinările sunt toate puncte critice și ar trebui analizate și testate în condiții reale.

Toate orificiile, îmbinările, traversările de conducte sau cabluri trebuie să fie protejate corespunzător, deoarece aceste străpungeri pot deveni o cale de propagare a incendiilor și a fumului și, prin urmare, pot submina principiul compartimentării.

Rosturile și deschiderile în zone mari, cum ar fi podelele din ghenele obișnuite de utilități, trebuie sigilate complet și corect, utilizând produsele și sistemele adecvate utilizate pentru etanșarea acestor rosturi și deschideri. Astfel de goluri includ și orice îmbinări sau spații deschise datorate unor manopere necorespunzătoare sau rosturile lăsate pentru mișcarea structurală proiectată.

Unul dintre cele mai importante considerente de proiectare este și includerea mai multor căi de evacuare și, în cazul clădirilor înalte, a cel puțin două case ale scărilor amplasate la mare distanță între ele. Casele scărilor trebuie să fie sub presiune, proiectate să constituie compartimente anti-incendiu care mențin fumul în exteriorul lor. Casele scărilor și, în general, calea de evacuare ar trebui să fie întotdeauna menținute libere de materiale combustibile și fabricate, pe cât posibil, din materiale necombustibile.

Unele reglementări naționale permit construcția unor clădiri rezidențiale înalte chiar și cu o singură casă a scării, cu condiția ca aceasta să fie proiectată corespunzător, în timp ce altele permit o abordare bazată pe performanță (așa-numita proiectare pentru siguranța la incendiu), care impune proiectanților să fie cei care evaluează numărul scărilor și timpi de evacuare.

Măsurile cheie de protecție pasivă sunt zonele de siguranță sau compartimentele super eficiente – care sunt etaje sau încăperi nelocuite, proiectate să reziste la răspândirea incendiului mult mai mult decât este normal.

Din perspectiva evacuării, etajele de refugiu prezintă mai multe avantaje: sunt un loc de odihnă pentru persoanele evacuate; este redusă posibilitatea de a avea scări sau puțuri de lift pline de fum; pot fi utilizate pentru a proteja persoanele cu dizabilități și/sau evacuații răniți; pot fi folosite ca punct de comandă pentru echipele de salvare pentru a ajuta acțiunea de evacuare; și pot servi drept bază de luptă împotriva incendiilor.

Bineînțeles, orice sistem de protecție ignifugă pasivă este la fel de bun ca și procesul de instalare. In Romania, sistemele trebuie sa se supuna legislației europene și normativului local de proiectare P118.

Găsirea echilibrului optim

Construcțiile de înaltă calitate, combinația eficientă de măsuri de protecție pasivă și activă, proiectarea rutelor de evacuare, instalarea și gestionarea permanentă a riscului sunt toate esențiale. Toate acestea contribuie la siguranța ocupanților și a echipelor de salvare, precum și la protejarea clădirii în timpul unui incendiu.

În strânsă legătură cu aceste aspecte se află și specificarea materialelor și sistemelor adecvate, care trebuie testate în condiții reale, împreună cu o instalare, inspecție și întreținere competente, pentru a oferi liniște ocupanților și proprietarilor de clădiri.